Crîng fără de zori

 

 

Zăpăcit, în liniște de arbori,

Suspinau înfrigurat cândva zglobii ciorchini.

Ce demult , în necuprinsa ceață

Nu a călcat niciun prieten, nici străin!

 

Nu s-o-nălțat priviri  spre ceruri de cărunt smarald

Mai  altele decât ai mucedului  mascarad

de frunze taciturne.

Întinat, sub luni fără de stea

Un codru  adormea și tresărea

De gânduri convulsat…

 

O rază firavă n-a încălzit bătrân lăcaș,

În negura pădurii nici corbii nu mai croncă…

A fost cândva pandur în codrul de milenii

Dumbrăvile-alintînd, plotunul se plimba

Prin pajiștile sacre …

 

Desișul învelit-n rapace promoroacă,

De crude fiare, pe veci  încremenit,

Visează în delir cum dalbul mit,  cu-n țipăt de imense semne  ,

Frumoase coarne în huma neclintită a înfipt

În ochi de ochii răi țintit…

***

 

Ce fu? Un suflet de lătrată-izbândă,

Un om? Sau creaturi ai nopții?

Doar cerul zgrunțuros și iarna recurentă

Va fi știind

 

Pe cerbul cel daimonic cine a răpus…

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s